ISTORIC
Inima ca simbol are o semnificatie profunda in multe traditii spirituale si religioase din intreaga lume.
Pentru egiptenii din vremea faraonilor, inima a fost locasul inteligentei, vointei si emotiilor. Ptah, zeul creatiei, a planuit mai intai universul in inima sa si, apoi, prin vorbele rostite de el, l-a adus in existenta. In judecata mortilor din Egipt, inima fiecarei persoane decedate era comparata in greutate cu o pana (simbolul lui Ma’at, zeita justitiei) pentru a se afla daca s-a ingreunat din cauza faptelor rele; “inima” era aici echivalentul “constiintei”.
In Biblie, inima este persoana “interioara”: ” Domnul nu Se uita la ce se uita omul; omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul Se uita la inima.” (1 Samuel 16:7). Se spune despre Dumnezeu insusi: “I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui.” (Geneza 6:6).
Crestinismul are doua reprezentari diferite ale inimii. Prima este cunoscuta sub numele Sacre-Coeur (Inima Sacra), si este cunoscuta inca din secolul al XVII – lea, nascuta din viziunile sorei Maria Margareta Alacoque (1647 – 1690). Imaginea simbolizeaza legatura dintre uman si divin, conform viziunilor Sfintei. Mai exista si legatura cu simbolul infinitului, fiind o dovada ca stiinta empirica si religia se impleteau inca din acea perioada.
In Noul Testament, Pavel se roaga “potrivit cu bogatia slavei Sale, sa va faca sa va intariti in putere, prin Duhul Lui, in omul dinauntru, incat Hristos sa locuiasca in inimile voastre prin credinta ” (Efeseni 3: 16-17).
In hinduism se face repetat referinta la inima ca asezamant al lui Atman, echivalentul in muritori al absolutului (Brahman). Islamul vedea inima ca lacas corporal al spiritualitatii si contemplarii.
Aztecii creadeau ca soarele rasarit la orizont isi pierduse puterea in cursul calatoriei sale nocturne prin lumea subpamanteana, int-atat incat ajunsese numai piele si os, si ca isi putea castiga o noua vigoare numai din sangele inimilor oamenilor sacrificati ritual. Inima (“yollot”) era considerata a fi locul vietii si al sufletului. Inainte de incinerare, se amplasa in gura unei persoane moarte o bijuterie verde, pentru a-i reprezenta inima.
Incepand cu Evul Mediu tarziu, poezia de dragoste a romantizat inima si aceasta a fost rapid stilizata in arta plastica incorect din punct de vedere anatomic. A fost asociata, uneori, cu dragostea pamanteana si, alteori, cu cea mistica si cereasca (in ultimul caz ca un altar mistic, in care impulsurile carnii sunt distruse de focul Sfantului Duh).
Inima strapunsa de o sageata il simbolizeaza pe Mantuitorul iubind umanitatea si suferind pentru ea.
Inima Fecioarei Maria a fost portretizata conform profetiei batranului Simion despre ea: “Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie, ca sa se descopere gandurile multor inimi” (Luca 2:35), fiind o inima strapunsa de una sau sapte sabii. Liturghia Inimii Imaculate a Mariei este celebrata de biserica catolica la 20 de zile dupa Rusalii.
In Proverbele 15: 13-14 se spune: “O inima vesela insenineaza fata, dar, cand inima este trista, duhul este mahnit.Inima celor priceputi cauta stiinta, dar gura nesocotitilor gaseste placere in nebunie.”
CARACTERISTICI
Inima este adesea considerata locul central al emotiilor, al compasiunii, al iubirii si al constiintei superioare. In context spiritual, inima poate reprezenta multe aspecte, printre care se numara:
Iubire si afectiune: Inima este adesea asociata cu sentimentele de iubire si afectiune. Este un simbol universal al dragostei romantice, dar si al dragostei neconditionate, al prieteniei si al compasiunii.
Emotii si pasiune: Inima simbolizeaza adesea intensitatea emotiilor umane si pasiunile profunde. Este considerata adesea sediul sentimentelor precum bucuria, tristetea, fericirea si durerea.
Iubire divina si compasiune: In multe traditii religioase, inima este asociata cu iubirea divina si compasiunea nelimitata a unei forte superioare sau a unei entitati spirituale. Este considerata sursa suprema a iubirii neconditionate si a bunavointei pentru toti fiintele.
Generozitate si daruire: Inima este, de asemenea, simbolul generozitatii, al daruirii si al compasiunii fata de ceilalti. Reprezinta dorinta de a ajuta si de a impartasi fara asteptari de rasplata.
Viata si vitalitate: In multe culturi, inima este considerata simbolul vitalitatii si al vietii in sine. Este vazuta ca sursa de energie si vitalitate care mentine trupul si spiritul in miscare.
Centrul spiritual si al constiintei superioare: Inima este adesea vazuta ca sediul spiritului si al constiintei superioare in multe traditii mistice. Este considerata locul in care se realizeaza conexiunea cu divinitatea interioara si cu esenta spirituala a individului.
Iertare si curatare interioara: Inima este adesea asociata cu puterea de a ierta si de a elibera emotiile negative. In context spiritual, se crede ca curatarea inimii de resentimente si ura este esentiala pentru evolutia spirituala si pentru atingerea unei stari de iluminare interioara.
Unitate si armonie: Inima simbolizeaza adesea unitatea si armonia dintre toate fiintele. Este considerata sursa din care se naste intelegerea profunda a legaturilor interconectate din Univers si a interdependentei tuturor formelor de viata.
Calea catre transcendenta: In anumite traditii spirituale, se crede ca inima este poarta catre transcendenta si ca reprezinta calea catre atingerea unui nivel superior de constiinta si de iluminare.
Inima are, in principiu, simbolismul centrului. Un centru mai intai al intelectului si al intuitiei si, apoi, al afectelor si sentimentelor. Dar oricum, civilizatiile traditionale nu exclud posibilitatea cunoasterii obiective prin afectivitate. Asigurand circulatia sangelui, inima este in egala masura sediul intelectului si al afectelor. In India inima reprezinta locuinta lui Brahma, in islam tronul lui Dumnezeu, in crestinism imparatia lui Dumnezeu, toate aceste conotatii incadrandu-se in schema de referinta a unei stari primordiale, in care divinitatea se manifesta in individ. Angelus Silesius spune de pilda ca inima il poate contine in intregime pe Dumnezeu, iar Clement din Alexandria ca Dumnezeu este inima a inimilor. Salas al spiritului il considera si China antica.
Inima ca simbol in spiritualitate adesea transcende religiile si traditiile individuale, fiind recunoscuta ca o forta unificatoare care incurajeaza iubirea, compasiunea, iertarea si unitatea interioara si exterioara. Este considerata punctul de plecare al cautarilor spirituale profunde si al atingerii unei stari de constiinta superioara si de implinire interioara.
